Nimănui nu ar trebui să i se ia dreptul de a fi părinte

Infertilitatea este o boală, un fenomen care ia amploare constant, inclusiv la nivelul țării noastre. Conform primului studiu de infertilitate, realizat anul acesta la inițiativa Asociației pentru Reproducere Umană din România, 54% dintre cuplurile cu diagnostic de infertilitate nu intenționează să apeleze la proceduri de reproducere umană asistată. Dintre aceștia, 44% fac acest lucru deoarece consideră că aceste proceduri sunt prea scumpe. Conform aceluiași studiu, 29% dintre românii care apelează la proceduri de reproducere umană asistată au cheltuit între 1.000 și 3.000 de euro, iar 11% – între 3.000 și 5.000 de euro.

“Nimănui nu ar trebui să i se ia dreptul de a fi părinte”, crede dr. Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrică-ginecologie, cu competențe în infertilitate. “Tratamentul FIV este unul scump, știm deja asta. Și știm că pentru toți este un efort financiar să îl ducă la bun sfârșit. Așa că am decis să venim în întâmpinarea celor care au nevoie de o procedura de fertilizare in vitro, acordând 5 astfel de tratamente pentru cuplurile clinicii noastre. Suntem de doi ani în România și vrem să răsplătim eforturile pacienților noștri și să le fim alături și în acest fel”, a mai declarat medicul.

“Procedurile sunt scumpe și este clar că ar trebui mai mult suport pentru cuplurile infertile. Sunt scumpe nu numai procedurile în sine, ci și tratamentul care le precede. Pentru un singur copil, la noi cheltuielile cred că s-au ridicat cu totul la vreo 20.000 de euro”, a declarat Martin Ancuta, pacientă care a învins în lupta cu infertilitatea.

Pe de altă parte, este bine de știut că infertilitatea poate să apară chiar dacă într-un cuplu există deja un copil. Afecțiunea se numește infertilitate secundară și apare după un an de încercări de a obține o nouă sarcină pe cale naturală. Cifrele din primul studiu care analizează problemele de fertilitate la români arată o resemnare în rândul cuplurilor care își doresc al doilea copil, dar nu obțin o sarcină pe cale naturală. 29% dintre aceștia cred că “pur și simplu nu s-a întâmplat”, așa că mulți nu mai caută rezolvare pe cale medicală.

“Relaxarea mai mare a acestor cupluri vine din faptul că au deja un copil. Însă, în timpul perioadei care a trecut de la prima sarcină pot să apară patologii care să împiedice obținerea celei de-a doua sarcini. Tot medicul specialist în infertilitate este cel care poate să rezolve aceste probleme, așa încât să apară și cea de-a doua sarcină, chiar dacă cu ajutor medical de data aceasta. Nu trebuie însă așteptat prea mult, problemele se pot agrava în timp, și nici nu e cazul de resemnare pentru familiile care își doresc mai mulți copii”, a declarat dr. Andreas Vythoulkas, medic specialist în infertilitate. „Cei care au născut primul copil să nu se culce pe o ureche, infertilitatea poate apărea și dacă aveți deja o familie în care însă nu mai apare a doua sarcină”, a completat medicul.

Unul din lucrurile care intervine atunci când se încearcă obținerea celei de-a doua sarcini este vârsta mai mare a partenerilor. Așa că 17% dintre aceștia cred că nu pot avea al doilea copil din pricina vârstei mai avansate, conform studiului inițiat de Asociația de Reproducere Umană din România. De altfel, vârsta din ce în ce mai mare la care cuplurile încep să încerce să facă chiar și primul copil este principala cauză non-medicală de infertilitate cu care se confruntă din ce în ce mai mult specialiștii în ziua de azi.

Vizita la medicul specialist în infertilitate este primul pas pe care trebuie să îl facă un cuplu atunci când nu apare sarcina pe cale naturală, fie că se află la prima sau la a doua încercare. Diagnosticul corect și complet este important în stabilirea tratamentului care trebuie urmat.

“Cel mai important lucru atunci când vine vorba despre tratarea infertilității unui cuplu este abordarea personalizată. Nu aplicăm același tratament pentru cupluri diferite, vedem care este problema fiecărui cuplu și oferim tratamente unice. Diagnosticul corect este extrem de important, acesta este primul pas de la care pornim găsirea de soluții individualizate. S-a dovedit în timp că acest lucru functionează foarte bine, mărturie stă rata de reușită mare pe care o avem la clinică în obținerea unei sarcini de la prima încercare”, ne-a mărturisit prof. dr. Konstantinos Pantos, unul dintre cei mai reputați specialiști în infertilitate din Europa, directorul clinicii Genesis Athens din Atena.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ASOCIAŢIA PENTRU REPRODUCERE UMANĂ © 2014-2018 Frontier Theme